Tango nemuzical
tango-ul nemuzical/ pentru tine l-au dansat cuvintele...
luni, 21 martie 2016
Sonet
Hai să ne iubim suprarealist!
Cu mâinile-alungite şi ciudate,
Să încercăm lumini neabordate,
În spaţiul nostru nou şi fantezist...
Te rog, să ne iubim suprarealist!
Şi ochii să ni-i învelim cu ceara
Pe care o îmbracă ploaia vara,
Când verdele e ud şi poate trist...
Aş vrea să ne iubim suprarealist,
Să stoarcem din noi înşine culori,
Dar daca tu nu vrei, n-am să insist.
Putem să ne întrecem în pudori,
Şi dacă magici nu ni-i dat să fim,
Atunci îţi cer atât: să ne iubim!
sâmbătă, 30 ianuarie 2016
mutualitate
rosé-ul dansa în paharele noastre
era dimineaţă şi
eu te iubeam
noaptea murea
iar noi ne
năşteam.
era depărtare de
timp între noi
dar n-o puteam
şti şi nu ne gândeam
timpul scădea
şi noi tot
creşteam.
veneau ameţind
către noi, idolatre
mulţimi adormite
ce ne trezeau
noi nu vorbeam
dar ele-ascultau.
apoi ne-am zâmbit
şi buzele noastre
tot mai frumos şi
mai mult se-arcuiau
îngerii toţi
cu aripi priveau.
dansau dimensiuni în paharele noastre
era dimineaţă şi
noi ne iubeam
noaptea murea
iar noi ne
năşteam.
sâmbătă, 23 ianuarie 2016
timp licitabil
te-am refuzat
îndoielnicule
eşti capricios
şi limitat
ţi-am întors
spatele
am zis nu
şi astfel
m-am alăturat
utopiei
am avut dreptate
la drept vorbind
sper că înţelegi
dragostea e
veşnică acum
memoria
nu-mi mai trebuie
durerea e şi ea
conservată
în borcane cu
sare
iar dorul de
oameni
se înlocuieşte cu
dorul de oameni
te-am refuzat
simbol al
limitării
ţi-am spus nu
dar m-am înşelat
căci veşnicia
nu
prieşte sufletului meu
iar nevoile
imprevizibil
vin şi pleacă
mă încred în
convieţuirea noastră amiabilă
prezintă-mi
solicitările tale
iar eu
iar eu
am să-mi admit
greşeala
şi-am să primesc
înapoi
prin voinţa ta
durerea
şi dorul de
oameni
cel dintâi
dintotdeauna.
vineri, 15 ianuarie 2016
Tablou
Dacă mergi
vreodată seara într-un parc trecut prin ani,
Ai să vezi, pe
lângă arbori, frunze, flori şi
bolovani,
Tineri odihniţi
şi sinceri, ce se ţin de mâini şi tac,
Dar zâmbesc, complet
atraşi în sentimentul fără leac...
Dacă mergi vreodată
seara printr-un parc cu tei bătrâni
Ai să vezi, pe
lângă arbori, bănci din lemn şi poate câini,
Tineri ce se
plimbă-n voie şi nu ştiu că viaţa-i grea...
Se iubesc, şi-atât
contează. Sunt doar ei: un el
şi-o ea.
Dacă mergi
vreodată seara printr-un parc îmbătrânit
Ai s-observi cum
dragostea din jurul lui l-a-ntinerit!
Şi-ai să vezi cum
un sărut şi-o-mbrăţişare-ntre copaci
Schimbă vântul şi-adierea. Ai să vezi! Şi ai să
taci...
Dacă mergi vreodată
seara printr-un parc ce-a-ntinerit
O să-ţi fie clar
de-acum că numai cei ce s-au iubit
Au ştiut s-aducă
famec spaţiului cam anodin
Plin de bănci,
copaci şi oameni, unde nimeni nu-i străin...
Dacă te întorci
vreodată într-un parc cu amintiri
Ai să simţi, pe
lângă doruri, căutări şi regăsiri,
Că la parcul fără
vârstă, străbătut de generaţii
Ai contribuit şi
tu cu un sărut, la fel ca alţii!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)